• Coloseni 1:9b … nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească;

 
Rugăciunea apostolului Pavel pentru „sfinţii şi fraţii credincioşi în Cristos” care erau în cetatea Colose, este perfectă pentru toți cei care-L iubim pe Dumnezeu. Creștinii care sunt umpluți de cunoștința voii Lui Dumnezeu nu mai au loc în inima și mintea lor pentru propria voie și nici pentru voia altcuiva. Nu mai caută să facă ce le dictează poftele firii, ce le pretind cei din jur și nici ce îi place diavolului. Nu este vorba doar de cunoașterea deplină a voii Lui Dumnezeu ca noțiune abstractă, ci „în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească”. Când știm ce vrea Dumnezeu în tot ce gândim, în orice raționament sau decizie pe care o luăm, putem trăi fără regrete, remușcări, vină sau condamnare. Aceasta este rețeta victoriei asupra ispitelor și a tot ce ne poate face rău, precum și a fericirii care vine din trăirea vieții din abundență. Iar versetul următor arată la ce conduce această umplere de cunoștința voii Tatălui ceresc.
 

• Coloseni 1:10-12 pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu, întăriţi cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare cu bucurie, mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină.

 
Doar când modul nostru de gândire este centrat pe voia Lui Dumnezeu, comportamentul nostru este vrednic de numele de copii ai Lui Dumnezeu și putem fi plăcuți Domnului în tot ce gândim, simțim, spunem și facem. Un astfel de comportament produce cele mai minunate roade, care ne ajută să-L cunoaștem tot mai mult și mai intim pe Domnul vieții noastre.
 
Apropierea de Dumnezeu ne transformă și ne face să semănăm tot mai mult cu Cel pe care Îl urmăm. Puterea care vine din cunoașterea Creatorului nostru și din petrecerea timpului în prezența Lui, ne echipează cu răbdare și cu timpul chiar cu îndelungă răbdare. Dar nu oricum, ci vom ajunge să ne bucurăm în timp ce trebuie să așteptăm împlinirea cererilor noastre, pentru că Îl cunoaștem pe Cel în care ne-am pus încrederea și știm că va face tot ce L-am rugat conform voii Lui. Pentru că Îl cunoaștem pe Tatăl ceresc, știm cu adevărat că ne iubește necondiționat, și suntem mulțumitori că ne-a dat aceeași moștenire pe care a dat-o tuturor copiilor Săi, sfințiți prin jertfa Lui Isus, Lumina lumii.
 

• Coloseni 1:13 El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.

 
Să nu uităm că prin Isus Cristos am fost eliberați de sub puterea păcatului. El a murit pentru păcatele întregii omeniri o dată pentru totdeauna și când am primit nașterea din nou, prin credința în Isus și noi am murit față de păcat ca să trăim pentru neprihănire (Romani 6:5-10,18). Nu mai aparținem împărăției întunericului, păcatul nu mai domnește peste noi, de aceea putem alege să nu mai ascultăm de poftele lui și să nu păcătuim. Dumnezeu ne-a adus în Împărăția Fiului dragostei Lui. Această dragoste perfectă cu care ne iubește Dumnezeu, nu se bazează pe performanțele noastre ci pe adevărul etern că Dumnezeu este dragoste. Tocmai pentru că are așa o mare iubire pentru oameni, Isus a plătit prețul pentru păcatele noastre ca să ne răscumpere, să putem fi din nou copiii Lui Dumnezeu și păcatul să nu mai fie un zid de despărțire între noi și El. Sângele vărsat de Isus la cruce ne-a iertat păcatele și ne-a împăcat cu Dumnezeu, pentru că El a fost mielul perfect de jertfă pentru toate păcatele omenirii.
 
Să nu uităm nicio clipă cât de mare este dragostea Lui Dumnezeu pentru noi și cât de mult L-a costat păcatul. Domnul ne-a pregătit tot ce avem nevoie ca să putem învinge răul acestei lumi și să ne bucurăm că suntem ai Lui. De noi depinde să știm și să credem ce ne aparține prin Isus ca să putem beneficia de binecuvântările și împlinirea promisiunilor Domnului. Să ne concentrăm atenția pe adevărul Scripturii, pe ce Îi place Tatălui ceresc și pe măsură ce vom cunoaște adevărul vom ajunge cu adevărat liberi. Creștinul liber de temerile, condamnările și minciunile care vin de la cel rău este tare în credință și pe măsură ce face tot mai mult voia Tatălui ceresc este tot mai fericit.
 
Cele mai frecvente stări de tristețe și supărare sunt cauzate de ceea ce gândim, simțim sau spunem contrar adevărului Biblic, de lipsa încrederii că Dumnezeu ne iubește indiferent prin ce trecem și de sentimente false de vinovăție. Sunt situații în care suferim din cauza deciziilor, cuvintelor sau faptelor celor de lângă noi, dar pentru că aceste situații nu le putem schimba, putem învăța să schimbăm felul în care ne raportăm la ele. Dacă învățăm să facem orice gând rob ascultării de Cristos, putem trece mai ușor peste consecințele faptelor greșite ale celorlalți. Când ne gândim doar la aspectele negative ale situației prin care trecem și mai ales la felul în care credem că îi afectează pe cei dragi, nu putem avea credința fermă că Domnul lucrează pentru noi și că va folosi toate lucrurile împreună spre binele nostru.
 
Indiferent prin ce trecem, în Cuvântul Lui Dumnezeu găsim îndrumarea perfectă ca să știm cum să reacționăm ca să învingem răul cu bine, să ne regăsim pacea și echilibrul în credința în Domnul nostru și să nu cedăm în fața presiunilor celui rău. Cuvântul Lui Dumnezeu are putere să ne liniștească mintea, să ne ia durerea, și să ne readucă pacea. Când venim înaintea Domnului în rugăciune și recunoaștem sincer înaintea Lui ce simțim, cu ce ne luptăm și ce probleme avem, Duhul Sfânt ne luminează și ne amintește versetele care ne dau soluția sau ne pune în gând ce avem de făcut. Prin cunoașterea Cuvântului Lui Dumnezeu, care ne arată care este voia Lui, putem trăi pe placul Tatălui ceresc, făcând fapte care să ne facă vrednici de numele de copii ai Lui Dumnezeu. Și acesta este drumul spre victorie și adevărata fericire!
 
 
Romani 6:4-7, 18 Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului, căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. […] Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii.

Carmen Pușcaș
 

V-ați întrebat vreodată cum a putut regele Solomon să fie atât de inteligent și să ajungă să facă lucruri atât de necugetate? Majoritatea dintre noi cunosc povestea. Solomon a fost fiul lui David pe care i l-a născut Bat-Șeba și pe care tatăl său l-a ales să îi fie succesor la tronul împărăției. Pe baza documentelor vremii, teologii spun că Solomon avea în jur de 22 de ani când a ajuns împărat. Și după cum știm cei mai mulți dintre noi, Domnul i-a dat lui Solomon darul înțelepciunii și al cunoașterii. Pentru că Solomon nu a cerut altceva decât înțelepciune și pricepere ca să poată judeca și conduce poporul, Dumnezeu l-a binecuvântat cu bogății, averi și slavă cum nu a avut niciun alt împărat. Solomon a construit primul templu al Domnului, împlinind planurile tatălui său David. A fost un templu atât de majestuos, încât construirea lui a durat șapte ani.

• 2 Cronici 1:11-12  Dumnezeu a zis lui Solomon: „Fiindcă dorinţa aceasta este în inima ta, fiindcă nu ceri nici bogăţii, nici averi, nici slavă, nici moartea vrăjmaşilor tăi, nici chiar o viaţă lungă, ci ceri pentru tine înţelepciune şi pricepere ca să judeci pe poporul Meu, peste care te-am pus să domneşti, înţelepciunea şi priceperea îţi sunt date. Îţi voi da, pe deasupra, bogăţii, averi şi slavă, cum n-a mai avut niciodată niciun împărat înaintea ta şi cum nici nu va mai avea după tine.”

• 1 Împărați 4:29-34 Dumnezeu a dat lui Solomon înţelepciune, foarte mare pricepere şi cunoştinţe multe, ca nisipul de pe ţărmul mării. Înţelepciunea lui Solomon întrecea înţelepciunea tuturor fiilor Răsăritului şi toată înţelepciunea egiptenilor. El era mai înţelept decât orice om, mai mult decât Etan, Ezrahitul, mai mult decât Heman, Calcol şi Darda, fiii lui Mahol, şi faima lui se răspândise printre toate neamurile de primprejur. A rostit trei mii de pilde şi a alcătuit o mie cinci cântări. A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care creşte pe zid, a vorbit, de asemenea, despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare şi despre peşti. Veneau oameni din toate popoarele să asculte înţelepciunea lui Solomon, din partea tuturor împăraţilor pământului care auziseră vorbindu-se de înţelepciunea lui.

 
Nu putem să nu ne întrebăm cum a putut Împăratul Solomon să aibă așa o înțelepciune și totuși să se unească prin căsătorie cu 700 de fiice de împărați, doar ca să încheie tratate de pace cu țările lor și pe deasupra să mai aibă și 300 de concubine? Poate spuneți că așa se obișnuia atunci. Dar chiar dacă acesta era obiceiul vremii, știm că Dumnezeu le-a interzis copiilor Săi astfel de căsătorii, așa cum citim și în versetele următoare.

• 1 Împărați 11:1-2 Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, afară de fata lui Faraon: moabite, amonite, edomite, sidoniene, hetite, care făceau parte din neamurile despre care Domnul zisese copiilor lui Israel: „Să nu intraţi la ele şi nici ele să nu intre la voi, căci v-ar întoarce negreşit inimile înspre dumnezeii lor.” De aceste neamuri s-a alipit Solomon târât de iubire.

• 1 Împărați 11:3-4 A avut de neveste şapte sute de crăiese împărăteşti şi trei sute de ţiitoare, şi nevestele i-au abătut inima. Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei şi inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David.

• 1 Împărați 11:5-8 Solomon s-a dus după Astarteea, zeiţa sidonienilor, şi după Milcom, urâciunea amoniţilor. Şi Solomon a făcut ce este rău înaintea Domnului şi n-a urmat în totul pe Domnul, ca tatăl său David. Atunci, Solomon a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoş, urâciunea Moabului, pentru Moloh, urâciunea fiilor lui Amon. Aşa a făcut pentru toate nevestele lui străine, care aduceau tămâie şi jertfe dumnezeilor lor.

 
Cum a fost posibil ca cineva care era cel mai înțelept om din întreaga lume să ajungă să-L nesocotească pe Dumnezeu atât mult? Este scris în versetul 4 că, „inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David”. În capitolul 2 din cartea Eclesiastul, Solomon a scris ce căuta inima lui.

• Eclesiastul 2:4-9 Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii, mi-am făcut grădini şi livezi de pomi şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori. Mi-am făcut iazuri ca să ud dumbrava unde cresc copacii. Am cumpărat robi şi roabe şi am avut copii de casă; am avut cirezi de boi şi turme de oi mai mult decât toţi cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. Mi-am strâns argint şi aur, şi bogăţii ca de împăraţi şi ţări. Mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe şi desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei. Am ajuns mare, mai mare decât toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea.

• Eclesiastul 2:11a Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt...

 
Solomon nu a enumerat toate femeile din viața lui, nici toate actele de păgânism pe care le-a comis. Dar a pățit așa cum a spus Domnul în 1 Împărați 11:2, și anume că relația intimă a bărbaților israeliți cu femeile păgâne întoarce cu siguranță inimile acestora  „înspre dumnezeii lor.”

• 1 Împărați 11:9-10 Domnul S-a mâniat pe Solomon pentru că îşi abătuse inima de la Domnul Dumnezeul lui Israel, care i Se arătase de două ori. În privinţa aceasta îi spusese să nu meargă după alţi dumnezei, dar Solomon n-a păzit poruncile Domnului.

 
Solomon L-a părăsit pe Domnul pentru a sluji poftelor sale trupești și zeilor soțiilor sale. Iar la bătrânețe a ajuns să vadă că totul era „numai deşertăciune și goană după vânt” (Eclesiastul 2:11). El ar fi putut să-și conducă poporul să-L slujească pe Dumnezeu cu o frică evlavioasă de Domnul. Dar, chiar dacă Dumnezeu i-a dat toată  înțelepciunea, Solomon a condus poporul pe căi rele pentru că nu a păzit poruncile Domnului.
 
Și păcatul este scump!

• 1 Împărați 11:11-13 Şi Domnul a zis lui Solomon: „Fiindcă ai făcut aşa şi n-ai păzit legământul Meu şi legile Mele pe care ţi le-am dat, voi rupe împărăţia de la tine şi o voi da slujitorului tău. Numai nu voi face lucrul acesta în timpul vieţii tale, pentru tatăl tău David. Ci din mâna fiului tău o voi rupe. Nu voi rupe însă toată împărăţia; voi lăsa o seminţie fiului tău, din pricina robului Meu David şi din pricina Ierusalimului, pe care l-am ales.”

 
Din 1 Împărați 11:7 aflăm că, „Solomon a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoş, urâciunea Moabului, pentru Moloh, urâciunea fiilor lui Amon.” Închinătorii lui Moloc, îi aduceau acestuia jertfe proprii copii, pe care îi ardeau în foc. Noi trebuie să Îi slujim Lui Dumnezeu și numai Lui. Este periculos să avem prieteni apropiați care nu au frică de Domnul sau care se închină altor dumnezei, pentru că, în timp am putea deveni ca ei.
 
Faima, recunoașterea internațională, puterea, bogățiile, succesul profesional și cea mai mare înțelepciune și cunoaștere nu au o valoare reală dacă cel care le posedă nu are toată inima predată Lui Dumnezeu. În capitolul 2 din Eclesiastul, Solomon mărturisește descurajarea la care l-au condus concluziile lui, după ce a avut totul. Nu mai avea ce să-și dorească, pentru că s-a concentrat doar pe sine, totul a fost pentru el și îl supăra gândul că urmașii lui vor moșteni rodul eforturilor sale. Isus a fost modelul perfect de altruism și de viață trăită în ascultare și dragoste totală pentru Tatăl Său și pentru oameni.
 
Viața Lui Isus a avut cel mai mare succes, pentru că a împlinit tot ce trebuia să facă în existența sa pe Pământ. Pe când Solomon chiar dacă a avut realizări mărețe, a confirmat că tot ce face omul din motive egoiste, pentru sine nu aduce bucurie nici satisfacție reală. În Matei 6, ni se spune că dacă căutăm mai întâi Împărăția Lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, El se va îngriji de toate nevoile noastre. Trebuie să-L alegem pe Isus și să rămânem în El. Abia atunci avem adevărata viață aici și acum, și o veșnicie sigură cu Domnul nostru. Nu există nimic în această lume pentru care să merite să-L părăsească cineva pe Domnul.
 
 Eli Cockrell
​

Fără Isus, nu ar exista Crăciun. Isus Cristos este darul Lui Dumnezeu pentru omenire. Mulți dintre semenii noștri nici nu știu adevăratul motiv al sărbătorii Crăciunului și dintre cei care știu, unora nici măcar nu le pasă. Adevărul este că Isus este motivul real al sărbătorii. Este mai mult decât evenimente sociale, luminițe și decoruri, brazi împodobiți, petreceri, zile libere, mâncare și cadouri. Toate acestea le-am putea avea oricând, dacă asta dorim. Dar Crăciunul este despre Isus Cristos. Îl sărbătorim pe Mântuitorul nostru, care s-a născut smerit ca unul dintre noi, care nu a păcătuit niciodată și și-a dat viața pentru noi, ca să putem trăi veșnic. El S-a jertfit pentru ca noi să putem fim născuți din nou și să fim eliberați de stăpânirea naturii păcătoase, astfel încât să putem avea adevărată comuniune cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt.

Isus a părăsit splendoarea cerului și ne-a adus lumina. Oare cât de bine înțelegem și apreciem cât de valoroasă și importantă este lumina?

Lumina ne atrage. Există anumite lucruri în viață care doar ne atrag. De exemplu un bebeluș dulce care gângurește, apa limpede și cristalină a unui pârâu, lac sau ocean sau lumina unui foc cu flăcări jucăușe. Câți oameni pot sta liniștiți ca să privească cum arde un foc? Dacă suntem în întuneric vedem o rază de lumină, ne vom îndrepta către lumină. Lumina ne atrage. Nu noi l-am ales pe Domnul, El ne-a ales pe noi și ne-a atras la El.

• Ioan 12:32 „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.”

Lumina aduce căldură. Nu există nimic mai bun decât căldura atunci când ne este frig. Este iarnă, și am pornit sistemele de încălzire ca să ne protejăm și să facem față temperaturilor scăzute. Cât de minunată este o zi însorită cu soare cald în mijlocul iernii? Sau căldura soarelui care încălzește apa astfel încât să putem înota relaxați?

• 2 Corinteni 4:6 Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos.

• Matei 4:16 „Norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină; şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii, a răsărit lumina.”

Lumina risipește întunericul. Este un fapt. În funcție de puterea luminii, întunericul trebuie să fugă de ea. O mare parte din ceea ce este rău în lume, așteaptă întunericul nopții pentru a ieși din locurile unde se feresc de lumină. Lucrurile rele preferă adăpostul nopții. Dar nu se pot ascunde de Dumnezeu. Când lumina Lui strălucește peste orice situație, niciun întuneric nu Îi poate sta împotrivă.

• Ioan 12:35b „Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul: cine umblă în întuneric nu ştie unde merge.”

Fără lumină, nu există viață. Această lume nu ar putea exista o secundă fără lumină. Se poate scrie o carte întreagă despre toate beneficiile luminii Soarelui. Tot ce este pe Pământ are nevoie de lumină pentru a exista și a trăi. Iar lumina Lui Isus este infinit mai importantă. Fără Domnul, oamenii doar există. Dar după ce intră Isus în inima unei persoane, împreună cu El vin lumina, viața și slava Domnului și aceasta este valabil pentru toți copiii Lui Dumnezeu.

• Iov 33:28 „Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă şi viaţa mea vede lumina!”

Lumina este viață. Întunericul nu poate produce viață și viața adevărată se găsește doar în lumină sau există doar datorită luminii. Isus este lumina și El este viața. El a venit să ne elibereze de tot întunericul și să ne aducă în lumina Sa minunată. Acesta este adevărul!

• Ioan 1:4 În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.

Lumina lumii este o persoană. Și Numele Lui este Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Fiul omului, Emanuel, Yahweh, Adonai, Domnul Dumnezeu, Domn al păcii, Părintele veșniciilor, El Shaddai, Iehova-Ire, Creatorul și Păzitorul oricărei vieți și fără El viața nu există.
​

• Ioan 8:12 Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”

Din Grădina Edenului până astăzi, pentru noi toți, Dumnezeu ne-a purtat de grijă. Eram înrobiți de păcat, pierduți și aveam mare nevoie de un Mântuitor. Și Dumnezeu Tatăl a văzut nevoia noastră și L-a trimis pe propriul Său Fiu, ca să devină Mielul de jertfă care a luat asupra Lui toate păcatele lumii. Nu exista altă cale, pentru că niciunul dintre noi nu putea fi vreodată total neprihănit prin propriile sale puteri. Cu toții suntem lipsiți de sfințenia cerută de Domnul și merităm consecințele păcatului. Dar Isus a venit ca Răscumpărător și a adus lumina Sa glorioasă într-o lume întunecată.

Isuse, sărbătorim nașterea Ta și eliberarea noastră din întuneric. Tu ești Lumina vieții și Lumina lumii. În afară de Tine, nu există lumină și nici viață. Îți mulțumim că ești Lumina și viața noastră. Glorie Ție în veci!

​

 
Indiferent prin ce trecem, sau de cât timp ne confruntăm cu probleme serioase, adevărul Scripturii nu se schimbă și Dumnezeu este același ieri, azi și în veci. Bunătatea Lui nu variază în funcție de situațiile cu care ne confruntăm. Tatăl ceresc ne-a arătat dragostea Sa desăvârșită la cruce, când Și-a dat Fiul să moară pentru noi, ca să putem fi ai Lui. Pentru toți cei care Îl iubim pe Isus și „suntem chemați după planul Său”, Domnul face ca tot ce ni se întâmplă, bun sau rău, să lucreze împreună spre binele nostru (Romani 8:28).  În Biblie găsim nenumărate dovezi ale bunătății, credincioșiei, milei și îndurării Tatălui ceresc pentru noi toți.

• Psalmii 23:6 Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

 
Psalmistul David a scris că fericirea și îndurarea Domnului sunt tot timpul la dispoziția noastră, pentru că „toate zilele vieții”, înseamnă că niciuna nu este exclusă. Definiția cuvântului „fericire” este „stare de mulțumire sufletească intensă și deplină”, iar definiția cuvântului „îndurare” este, „bunătate, compătimire, milă, răbdare, înduioșare”.  Dar reușim să ne bucurăm zilnic ceea ce are Domnul pentru noi? Acești termeni au fost atât de distorsionați de lumea în care trăim încât am ajuns să credem că foarte rar pot face parte din viața noastră. Dar dacă credem că adevărul Cuvântului Lui Dumnezeu este de necontestat, înseamnă că Tatăl ceresc a făcut tot ce ține de El ca noi să ne bucurăm de bunătatea Lui și să putem fi fericiți. Aceasta înseamnă că ține de noi să facem alegerile corecte și să beneficiem de tot ce are Domnul pentru noi. Dumnezeu ne-a pus la dispoziție binecuvântările Lui și când intrăm în posesia lor prin credință, locuim în prezența Domnului pentru totdeauna.
                                                                                                              
De cele mai multe ori suntem triști și nemulțumiți pentru că ne îngrijorăm de ceva care are șanse minime să se întâmple sau ne simțim ofensați de lucruri care nu au o importanță reală. Cu cât alegem mai des să ne hrănim cu versetele care vorbesc despre bunătatea și credincioșia Lui Dumnezeu, cu atât vom putea să Îi dăm Domnului mai repede grijile, problemele și durerile noastre, și să alegem să fim mulțumiți pe deplin pentru că bunătatea, mila și răbdarea Tatălui ceresc ne însoțesc la fiecare pas. Dacă știm adevărul nu vom mai crede minciunile dușmanului pe care încearcă să ni le strecoare în minte prin gânduri care să pară că sunt ale noastre. Domnul vrea să ne concentrăm atenția pe El și pe tot ce ne spune în Cuvântul Lui, pe când diavolul vrea să privim doar la ce ni se întâmplă în această lume și să ne temem de tot ce este rău.

• Psalmii 5:12 Căci Tu binecuvântezi pe cel neprihănit, Doamne, şi-l înconjori cu bunăvoinţa Ta cum l-ai înconjura cu un scut.

 
Dumnezeu L-a făcut pe Fiul Său, care nu a păcătuit niciodată, „păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea Lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21). Noi suntem cei neprihăniți, care prin întoarcerea la Dumnezeu am primit neprihănirea Lui Isus. Favoarea Lui Dumnezeu și dorința Lui de a ne face bine ne înconjoară ca un scut, suntem în coconul protecției Domnului, dar nu ne forțează să primim  protecția Lui. Dacă credem minciunile dușmanului, sau continuăm să gândim după tiparele de gândire ale celui rău, pentru că nu ne-am înnoit mintea prin Cuvântul Lui Dumnezeu, îi dăm putere să ne facă rău și astfel ieșim din zona de protecție a Tatălui ceresc. Apostolul Iacov a scris foarte clar că „Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău”, ceea ce implicit înseamnă că nici nu face niciodată nimic rău.

• Iacov 1:13,17 Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău şi El Însuşi nu ispiteşte pe nimeni. […] orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.

 
Dumnezeu este bun. El este dragostea însăși, și tot ce primim bun și perfect vine de la El. Și dacă versetul 13 nu ne-a convins ce face Tatăl ceresc pentru noi, versetul 17 ne spune că Domnul nu se schimbă nici cu trecerea timpului. El este același în orice moment în timp, așa cum este și Isus.

• Evrei 13:8 Cristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!

 
Putem fi siguri că Dumnezeu face ce promite, nu se schimbă, nici nu se răzgândește și ne iubește necondiționat, indiferent de performanțele noastre.

• Psalmii 112:1-9 Lăudaţi pe Domnul! Ferice de omul care se teme de Domnul şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui! Sămânţa lui va fi puternică pe pământ; neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvântat. El are în casă bogăţie şi belşug şi neprihănirea lui dăinuieşte în veci. Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric, el este milostiv, îndurător şi drept. Ce bine-i merge omului care face milă şi împrumută pe altul şi care îşi rânduieşte faptele după dreptate! Căci el nu se clatină niciodată; pomenirea celui neprihănit ţine în veci. El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul. Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă, până ce îşi vede împlinită dorinţa faţă de potrivnicii lui. El este darnic, dă celor lipsiţi; milostenia lui ţine în veci; capul i se înalţă cu slavă.

 
Să medităm la ce spune Biblia despre noi, ca să înțelegem cât de mare este  bunătatea Lui Dumnezeu și să fim siguri că ne vrea binele maxim. Dacă reușim să vedem cu ochii minții împlinirea promisiunilor Lui Dumnezeu în viețile noastre, acestea vor deveni mai repede reale și în lumea fizică. Să ne vedem veseli, sănătoși, și împliniți, ca să știm că Domnul este cu adevărat bun și să ne încredem pe deplin în bunătatea Lui față de noi ca „să putem domni în viață prin Acel Unul singur, care este Isus Cristos” (Romani 5:17b).
 
 
Carmen Pușcaș

• „Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura.” – Luca 6:45

 
Cuvintele rostite ne arată ce este în inima celui care le rostește. Când folosim cuvinte frumoase, care zidesc și încurajează, îi binecuvântăm pe cei din jur și Domnul este slăvit prin noi, pentru că avem inimi curate și mulțumite. Pe de altă parte, cuvintele murdare, injuriile, răutățile, jignirile, criticile cu siguranță nu vin de la Domnul și sunt dovada unei inimi care a acumulat multe „lucruri rele”. Sursa lor este firea umană decăzută sau cel rău și noi trebuie să ne opunem lor, cerând ajutorul Duhului Sfânt.
 
Tot ce gândim, spunem sau facem rău poate avea implicații veșnice, dacă nu realizăm ce se întâmplă și nu ne cerem iertare Domnului. Gândurile stau la baza cuvintelor și a reacțiilor la tot ce ne înconjoară. Dacă le-am permis gândurilor de la cel rău să se dezvolte în mintea noastră și să producă sentimente negative în inima noastră, când suntem luați prin surprindere, sau nu suntem atenți, vom rosti ce nu ar trebui, tocmai pentru că „din prisosul inimii vorbeşte gura”. Dar dacă suntem atenți la ce gândim și alegem să oprim orice gânduri negative, de critică, judecată sau răutate la adresa noastră sau a altora putem evita multe probleme și situații neplăcute.
 
Dacă dorim să gândim și să vorbim pe placul Domnului, trebuie să ne schimbăm modul de gândire lumesc cu cel biblic și să ne obișnuim să facem „orice gând care ne face rău rob ascultării de Cristos” (2 Corinteni 10:5b), proclamând opusul lui, conform Bibliei.
 
Cuvintele pe care le rostim au putere de a crea bine sau rău, viață sau moarte, așa cum arată și versetul următor.
 

• Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte îi va mânca roadele – Proverbele 18:21

 
Aceasta este una dintre multele lecții valoroase pe tema vorbirii, pe care le găsim în cartea „Proverbele”. Cine își „iubește limba”, vorbește mult și în funcție de ceea ce spune poate produce viață sau moarte, atât pentru sine precum și pentru cei care ascultă. Cine vorbește mult, devine o carte deschisă pentru cei care ascultă și mai devreme sau mai târziu aceștia vor ști mult prea mult despre cel care nu-și înfrânează limba. Persoanele tăcute sunt cele mai misterioase și mai greu de catalogat. Cine vorbește mult are parte de mai multe probleme, chiar dacă nu spune lucruri rele în mod intenționat și doar pare ofensiv pentru cel care le aude, din cauza propriilor probleme sau gânduri.
 
Ați observat că atunci când avem conversații plăcute, pe teme biblice, cu alți creștini plini de Duhul Sfânt și dragoste de Domnul, ne simțim mult mai bine nu doar emoțional, dar și fizic? Acesta este efectul vieții produse de cuvintele rostite. Pe de altă parte, orice conversație cu o persoană critică, nemulțumită care nu are nimic bun de spus, ne lasă cu un gust amar și are multe alte efecte neplăcute, care nu țin de viață, ci de moarte.
 
Dacă Îl rugăm pe Domnul să ne ajute să fim atenți la ceea ce spunem, putem să ne controlăm vorbirea. Urmând ghidarea Duhului Sfânt, putem vorbi cu înțelepciune, ca să-i încurajăm pe cei din jur și să poată învăța ceva bun de la noi. Cu cât petrecem mai mult timp studiind și meditând la Cuvântul Lui Dumnezeu, cu atât vom avea o vorbire mai corectă biblic. Deci, putem fi mult mai fericiți dacă vorbim ceea ce este adevărat și potrivit ca să-i edifice pe cei care ne ascultă, pentru că Îi facem pe plac Lui Dumnezeu și evităm multe probleme și frustrări.


Carmen Pușcaș

​

Pentru orice credincios adevărat, faptul că lumina și întunericul nu se amestecă nu ar putea fi mai evident decât în zilele noastre. În fiecare zi, ca și credincioși, suntem forțați să facem față unui aflux de rău sub diferite forme. Să vedem ce are Biblia de spus pe acest subiect și despre cum să ne comportăm în situațiile cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi.

• 1 Petru 2:9 Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;

 
Chiar dacă Biblia are peste 2000 de ani, este total relevantă și-n zilele noastre. A face față presiunii răului nu este ceva nou. Noe s-a confruntat cu răutatea rasei umane acum 4000 de ani. Și nu a trebuit să facă față răului doar înainte de Potop, dar era în viață și când descendenții săi s-au răzvrătit la Turnul Babel. Încă din acea epocă este evident că omul a devenit în mod inerent rău, după căderea în păcat din grădina Edenului.

• Geneza 8:21 Domnul a mirosit un miros plăcut şi Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui, şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.

 
Noe a fost batjocorit, dar și-a păstrat credința. Din fericire, a fost ferit de mânia Lui Dumnezeu, chiar dacă cei din jurul lui îl credeau nebun. De-a lungul istoriei, poporul Lui Dumnezeu a trebuit să se confrunte de nenumărate ori cu vremuri în care răul era la putere sau în care cei drepți erau depășiți numeric. De aceea trebuie să înțelegem care este rădăcina răului și cum să depășim situațiile în care oamenii ne rănesc direct sau indirect prin deciziile lor.
 
Fie că știu, fie că nu, oamenii răi sunt îndrumați de tatăl minciunii, înșelătorul, care îi motivează și îi manipulează ca să-i facă voia.

• Efeseni 6:12 Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.

 
Împărăția întunericului are o ierarhie care se folosește de oamenii care nu-L au pe Isus ca Domn și Mântuitor. Cu toții ne-am născut  păcătoși și numai prin nașterea din nou prin Isus Cristos putem fi împăcați cu Dumnezeu. Fiecare ființă umană are de-a face cu minciunile și înșelăciunea dușmanului, dar necredincioșii care nu au discernământul care vine de la Dumnezeu, de cele mai multe ori nici nu realizează de unde vin acele gânduri și impulsuri. Și chiar și atunci când o fac, s-ar putea să lupte împotriva lor pentru o vreme, dar în cele din urmă cedează, pentru că nu au autoritatea care vine din domnia Lui Isus și puterea Duhului Sfânt în ei, pentru a birui păcatul. Este nevoie de transformarea omului interior pentru a deveni o persoană bună, iubitoare. Sunt necredincioși care par a fi oameni morali și drăguți, dar numai ei știu câte lucruri păstrează secrete, pentru că nu le-au putut birui și au căzut în păcat. Adevărata victorie vine doar de la Domnul care trăiește în noi și ne conduce viețile. Acesta este motivul pentru care deciziile, cuvintele și acțiunile necredincioșilor pot fi atât de rele și ne pot răni atât de profund. Dar când știm că diavolul și forțele sale demonice sunt în spatele oamenilor, este mai ușor să-i iertăm și să ne rugăm pentru mântuirea lor.

• 2 Corinteni 6:14 Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?

 
​
Iată câteva versete demne de luat în considerare pe acest subiect:
 
Faptele apostolilor 26:18 ’Ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.’
 
1 Ioan 1:5-7 Vestea pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim este că Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric. Dacă zicem că avem părtăşie cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul. Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.
 
Pentru un studiu mai profund pe acest subiect, puteți citi articolul „CREDINCIOȘI VERSUS NECREDINCIOȘI”


Eli Cockrell

​

• Matei 24:3-6 El a şezut jos, pe Muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El, la o parte, şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: ‘Eu sunt Cristosul!’ Şi vor înşela pe mulţi. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci.”

 
Ucenicii L-au întrebat pe Isus despre întoarcerea Lui și ce va fi la sfârșitul veacului, pentru că doreau să afle mai multe informații. Răspunsul și sfaturile Domnului ne sunt foarte utile și nouă. Au trecut aproape 2000 de ani de atunci, și mulți dintre noi credem că întoarcerea Domnului este aproape.

• Luca 21:9-11 „Când veţi auzi de războaie şi de răscoale, să nu vă înspăimântaţi, pentru că întâi trebuie să se întâmple aceste lucruri. Dar sfârşitul nu va fi îndată.” „Apoi”, le-a zis El, „un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie, împotriva altei împărăţii. Pe alocuri vor fi mari cutremure de pământ, foamete şi ciumi, vor fi arătări înspăimântătoare şi semne mari în cer.”

 
Tocmai pentru că trăim în aceste vremuri, noi creștinii trebuie să aparținem Domnului cu toată inima, tot cugetul și tot sufletul. Acesta este un timp unic al istoriei, în care diavolul știe că zilele lui sunt numărate.

• Apocalipsa 12:12 „De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.”

 
Pentru a învinge un „dușman nevăzut”, plin de furie și care se folosește de demoni și manipulează oamenii care îi slujesc și care fac voia lui, trebuie să fim creștini integri și dedicați până la sfârșit.

• Apocalipsa 12:11 Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.

 
Cei care vor birui și vor rezista biruitori până la sfârșit, vor face acest lucru prin (1) sângele Mielului, (2) cuvântul mărturisirii lor, și (3) fără să-și iubească viața până la moarte. Mulți trec cu vederea a treia parte a versetului. Isus a spus în Marcu 8:35, că cei care încearcă să-și scape viața, o vor pierde, iar cei care își vor pierde viața pentru El și pentru Evanghelie, o vor câștiga. Trebuie să Îi dăm Domnului viețile noastre ca să fim mântuiți, chiar și atunci când trebuie să îndurăm cele mai grele circumstanțe. Cei care trăiesc doar ca să-și satisfacă nevoile trupului fizic, nu-și vor salva sufletele (Galateni 6:8). Să ne amintim de soția lui Lot, „Oricine va căuta să-şi scape viaţa o va pierde şi oricine o va pierde o va găsi.” (Luca 17:33).
 
Este suficient doar să fii mântuit prin sângele Mielului? Asta înseamnă prima parte? Sângele Mielului este atotputernic. Diavolul nu poate face față nici măcar unei picături din sângele lui Isus. Trebuie să fim curățați și acoperiți de sângele Domnului și să trăim în puterea lui. Sângele Lui ne oferă autoritatea împărăției. Mulți înțeleg greșit ce înseamnă, dar studiind Cuvântul Lui Dumnezeu, putem vedea autoritatea pe care ne-a dat-o Isus asupra dușmanului. Aceasta înseamnă că nu suferim niciodată pentru că avem o asemenea autoritate? Să privim la Isus, care avea toată autoritatea. În unele momente nu l-a lăsat pe dușman să facă ce dorea, iar în altele nu l-a oprit. Avem nevoie de Duhul Sfânt să ne conducă, să ne îndrume și să ne arate de ce trebuie să trecem prin suferințe și încercări.
 
Ei vor fi fost victorioși prin cuvântul mărturisirii lor, nu prin mărturia părinților sau a bunicilor lor. Va trebui să fie mărturia personală. Aceasta înseamnă că vor fi putut să vorbească cu îndrăzneală și să nu dea înapoi. Acest lucru este posibil numai pentru cine are Cuvântul Lui Dumnezeu viu și lucrător în inima sa, și îl proclamă fără rețineri. Credincioșii superficiali sau cei care sunt creștini doar cu numele, nu pot face acest lucru. Acesta este rezultatul credinței ferme a credincioșilor care-L cunosc pe Dumnezeu și Cuvântul Său, și care trăiesc conform Scripturii. Mărturia Cuvântului Lui Dumnezeu în noi ne va mântui. Și nu există nimic altceva care ne poate salva. Trupurile noastre pot fi ucise, dar duhurile noastre sunt veșnice, nu vor muri niciodată. Iar cei care rămân fideli Cuvântului Lui Dumnezeu, nu trebuie să se teamă.
 
Și nu-și vor fi iubit viața până la moarte. Să ne amintim de soția lui Lot, așa cum am menționat mai înainte. Cât de profund este angajamentul pe care îl aveți față de Domnul? Îl iubiți chiar dacă v-ar costa viața fizică? Pe mulți creștini din zilele noastre, din Orientul Mijlociu, China sau alte țări, trăirea pentru Isus îi poate costa pierderea oricăror mijloace de trai și chiar a vieții. Și totuși ei vin la Domnul din toată inima. Istoria Imperiului Roman arată că mulți creștini au ajuns hrană pentru lei și alte animale de pradă, pentru că nu au renunțat la credința în Isus Cristos. Ce le-a dat puterea să accepte moartea? De ce nu au ales să zică ce voiau romanii să audă, dar în inima lor să continue să creadă în Isus? Pentru că nu se poate face așa, Isus a spus-o foarte răspicat în versetele care urmează.

• Matei 10:32-33 „De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri.”

 
Cine crede că Îl poate nega pe Domnul și totuși să ajungă în rai se înșală amarnic. Biblia spune clar că cel care va răbda până la sfârșit va fi mântuit. Nu trebuie nici măcar să ne gândim că am putea vreodată să ne lepădăm de Domnul prin ceea ce rostim sau facem. Cât timp trăim pe Pământ, în fiecare zi a vieții noastre, Isus trebuie să fie Domnul nostru.

• Marcu 8:34-38 Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei o va mântui. Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său? Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.”

 
În concluzie, pe măsură ce vedem și auzim mai des despre războaie și zvonuri despre războaie, precum și despre celelalte semne despre care vorbește Biblia că trebuie să se întâmple înainte ca Isus să vină să Își ia mireasa, trebuie să fim credincioși hotărâți, și să trăim viața din abundență, pe care a câștigat-o Isus pentru noi prin moartea Sa. Să nu citim Biblia doar din când în când, ca pe o datorie, ci să fim buni, iubitori și să studiem Cuvântul Lui Dumnezeu cu seriozitate și pasiune. Trebuie să cunoaștem adevărul Scripturii ca să fim cu adevărat liberi, să putem să ne împărtășim credința cu alții prin cuvânt și fapte, fără să ne lăsăm prinși de grijile acestei lumi, ci mai degrabă să ne gândim la lucrurile de sus, trăind viața la maxim sub călăuzirea Duhului Sfânt. Procedând astfel, vom rezista până la capăt și vom reuși!

Eli Cockrell

​​Fericirea este starea pe care și-o doresc majoritatea oamenilor. De câte ori nu ne-am trezit dimineața fericiți, dar a durat doar până ne-am amintit ceva neplăcut, sau câte treburi ne așteaptă, sau a fost suficient să vedem ceva care ne deranjează și fericirea a fost înlocuită de frustrare, supărare, dezamăgire sau chiar enervare. Dicționarul „DEX” definește fericirea ca fiind „stare de mulțumire sufletească intensă și deplină”. Mulțumirea intensă este foarte greu de atins, și dacă privim în urmă ne amintim astfel de momente. Dar câți putem spune că am avut o stare de mulțumire sufletească intensă și deplină, fără cea mai mică nemulțumire sau alt sentiment negativ? Nu putem trăi cu adevărat fericiți decât dacă alegem să ne bucurăm indiferent prin ce trecem și aceasta este viața din abundență pe care o putem avea doar prin credința în Isus.
 

• Iacov 1:2-3 Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.

 
Suntem îndemnați să considerăm trecerea prin felurite încercări ca fiind o mare bucurie. Versetul nu ne spune să ne bucurăm pentru că suferim, ci pentru ce va urma după încercările prin care trecem. Nu ne bucurăm că suferim, și nici versetul Iacov 1:2 nu spune să facem asta. Adjectivul din limba greacă originală, tradus „mare”, este „pas” și înseamnă chiar mai mult decât mare, „cuvântul include ideea de unicitate, totalitate sau întreg” (Conform Dicționarului „Strong”). Iar definiția bucuriei este, „sentiment de mulțumire vie, de satisfacție sufletească” (Conform „DEX”). Bucuria face parte din roada Duhului Sfânt și când relația noastră cu Isus este profundă, ne încredem total în ajutorul Domnului și roada Duhului Sfânt se poate manifesta liber în viețile noastre zi de zi. Bucuria ca roadă a Duhului Sfânt nu depinde de circumstanțe, nu fluctuează în funcție de succesele sau insuccesele pe care le avem nici de ce fac cei din jur, ci este o constantă. Dar noi trebuie să alegem să petrecem tot mai mult timp în prezența Lui Dumnezeu, pentru ca bucuria pe care o avem tot timpul în duhul nostru unit cu Duhul Sfânt să se manifeste și în suflet. Când suntem bucuroși zâmbim, suntem mai îngăduitori, căutăm pacea și prin cuvintele și acțiunile noastre îi influențăm pozitiv pe cei din jur.
 
Când avem o atitudine pozitivă și ne încredem sincer în Domnul, necazul nu mai pare atât de mare și nici de nerezolvat. Cuvântul original tradus „încercarea” este „dokimion” și înseamnă „încercat, testat pentru a dovedi ce este”. Cu alte cuvinte, când decidem să creștem în credință, să trăim pe placul Domnului, să ne încredem în dragostea și ajutorul Lui, diavolul nu crede că suntem sinceri și prin încercări ne testează credința. Din păcate mulți creștini încep să se îndoiască de dragostea Lui Dumnezeu când trec prin suferințe indiferent de natura lor. Chiar dacă în trecut ni s-a întâmplat să reacționăm în acest fel, nu înseamnă că lucrurile nu pot să se schimbe. De câte ori ne provoacă dușmanul prin diferite necazuri, dacă știm că sunt doar teste și ne încredem că Domnul e de partea noastră ca să ne ajute să le trecem cu bine, nu doar că vom trece testul, dar vom și crește spiritual. Orice intenționează să facă dușmanul spre răul nostru, prin credința fermă în Isus putem schimba spre binele nostru.
 
În continuare versetul spune că testarea credinței noastre lucrează răbdare. De fapt cuvântul original „hupomoné” înseamnă mai mult decât a avea răbdare. Dicționarul „Strong” îl explică prin „fermitate, capacitatea de a îndura, constanță, stabilitate, tărie, și așteptare cu răbdare. Iar în Noul Testament, este caracteristica unei persoane care nu este abătută de la scopul său deliberat și loialitatea față de credință și evlavie nici chiar de cele mai mari încercări și suferințe.” Deci atunci când sursa bucuriei noastre este relația cu Domnul inimii noastre și alegem să ne gândim la „lucurile de sus, nu la cele de pe Pământ”, pentru că știm că am murit și viața noastră „este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu” (Coloseni 3:2,3), trecem cu bine testele și creștem spiritual.
 

• Iacov 1:4 Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic.

 
Deja știm că termenul tradus răbdare este mult mai complex și la fel sunt și termenii pentru „desăvârșit”, „întregi” și „să nu duceți lipsă de nimic”. Explicând termenii mai detaliat putem vedea cât de minunat și profund este versetul 4, pe care îl putem parafraza astfel:
 
Dar fermitatea și capacitatea de a îndura și a nu ne lăsa deviați de la scopul și loialitatea față de credință și evlavie, nici chiar de cele mai mari încercări și suferințe trebuie să-și facă complet, total, perfect lucrarea, ca să fim perfecți, desăvârșiți, întregi, liberi de păcat, așa cum a fost creat omul înainte de păcatul adamic, și să nu ducem lipsă de nimic, să avem totul complet, fiind cum ne-a creat Dumnezeu să fim.
 
Deci de ce trebuie să privim trecerea prin felurite încercări ca o mare bucurie? Este vorba de încercări variate, de multe feluri, deci nu de un anumit tip. Nu trebuie să ne întrebăm dacă încercarea prin care trecem întrunește condițiile acestui verset. Indiferent care este cauza suferinței noastre, dacă ne păstrăm inima curată, alegem să ne încredem că Domnul, și să ne păstrăm pacea în loc să disperăm, vom birui. Când avem inima mulțumitoare, și alegem să ne bucurăm în Isus și în ce lucrează perseverența și fermitatea credinței în noi, ne schimbăm și devenim tot mai asemănători lui Isus. Suntem într-un continuu proces de schimbare cât timp trăim în aceste trupuri de carne. De aceea să alegem să petrecem cât mai mult timp în prezența Domnului, să căutăm fața Lui, și să dorim să schimbăm ce ne arată că nu-i place în noi, ca să ajungem așa cum ne-a creat Tatăl ceresc să fim și să ne bucurăm de fiecare zi.
 
 
Carmen Pușcaș

 
Poate că ați auzit de multe ori citat versetul următor, 1 Ioan 1:10, „Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi Cuvântul Lui nu este în noi.” Din păcate de cele mai multe ori nu este citat în context, ci doar pentru a susține că este normal să păcătuim, pentru că creștinul nu este decât un păcătos iertat. Dar care este adevăratul sens al acestui verset? La o analiză mai atentă în contextul versetelor precedente, citate mai sus, și al celor care urmează, citate mai jos, vedem că versetul nu spune că suntem păcătoși care nu se pot înfrâna să păcătuiască. Ioan era apostolul dragostei, dar era și unul dintre „Fiii tunetului” (cum i-a numit Isus în Marcu 3:17). El iubea oamenii suficient de mult ca să fie ferm în corectarea lor. Și pentru că îi iubea și pe cei care se înșelau singuri, crezând că sunt creștini, apostolul i-a corectat aspru. Această  corecție este valabilă și pentru creștinii din zilele noastre, care cred că sunt neprihăniți, când de fapt trăiesc în păcat. Dumnezeu este lumină și în El nu este nici o urmă de întuneric, iar cine trăiește în păcat, face faptele întunericului și nu poate spune că are părtășie cu Domnul.
 
Cuvântul original din limba greacă, tradus părtășie este „koinonia”, și înseamnă „împărtășire, comuniune, părtășie spirituală, în duh (conform „Strong’s Concordance”). Deci relația noastră cu Dumnezeu este una de împărtășire și comuniune în duh, o relație cu participarea ambelor părți. Domnul vrea să ne deschidem total inima înaintea Lui și să ne reveleze cine este El, pentru că vrea să dorim să Îl cunoaștem intim și să vrem, să fim cunoscuți de El în cele mai mici detalii. Tatăl nostru ceresc știe totul despre noi, dar numai după ce dorim să Îi dăm toate emoțiile, gândurile, trăirile, experiențele, visele, dorințele, tot trecutul, prezentul și viitorul nostru poate interveni ca să ne vindece, să ne restaureze și să ne îndrume. De ce? Pentru că Domnul nu trece peste voința liberă pe care ne-a dat-o.
 
Să privim mai atent la versetul 1 Ioan 1:7, „Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.” Cuvântul original „allēlōn”, poate fi tradus atât „unul cu altul” cât și „unii cu alții”, dar sensul lui în acest context este de singular, adică „unul cu altul”. Este vorba despre părtășia cu Dumnezeu, nu cu ceilalți frați de credință. Cum ar putea părtășia cu ceilalți credincioși să conducă la spălarea păcatelor noastre prin sângele Lui Isus Cristos? Dar părtășia cu Dumnezeu, care are loc în lumină, adică într-o trăire curată, pe placul Domnului, înseamnă apropiere, comuniune în duh și această relație apropiată ne dă neprihănirea, curățirea de orice păcat pe care l-am comis, prin jertfa Lui Isus. Când intrăm în prezența Lui Dumnezeu, care este sfânt și curat, nu putem să nu ne cerem iertare sincer și de cel mai mic și neimportant păcat comis. Poate că în comparație cu cei din jur părem curați, dar în comparație cu Domnul, niciunul dintre noi nu poate pretinde că este fără păcat. Fiecare om are nevoie să recunoască că are nevoie de Isus și de iertarea care poate fi primită doar prin credința în El și în jertfa Lui. Dar Dumnezeu știe cât de slabă este firea umană decăzută și tocmai de acea Și-a trimis propriul Fiu să plătească pentru păcatele noastre, ca să putem fi împăcați din nou cu El și să putem fi mântuiți. Dacă recunoaștem că am păcătuit și ne cerem sincer iertare, Domnul „este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. Versetele următoare arată care este motivația celor scrise:

• 1 Ioan 2:1-6 Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Cristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem: dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: „Îl cunosc” şi nu păzeşte poruncile Lui este un mincinos şi adevărul nu este în el. Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El. Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.

 
Suntem chemați să nu mai păcătuim, și să fim sfinți în toată purtarea noastră, așa cum citim și în 1 Petru 1:15.  Aceasta înseamnă să fim „puși deoparte pentru Dumnezeu”, separați de lume, să fim oameni integri, cu inima curată. Doar prin separarea de valorile și faptele lumii, putem să Îi aparținem pe deplin Lui Dumnezeu și să trăim în lumina Lui. Sfințenia este urmarea nașterii din nou și a continuării procesului de schimbare prin înnoirea minții prin Cuvântul Lui Dumnezeu. Nu putem fi sfinți prin puterile noastre, indiferent cât de mult am încerca. Sfințenia poate fi doar urmarea credinței sincere în Isus și în jertfa Lui prin care ne-a eliberat de sub puterea păcatului și implicit a morții. Aceasta înseamnă că trăim având neprihănirea Lui Isus. Dar de noi depinde să ne socotim „morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul nostru.” (Romani 6:11b)
 
Ca să Îl cunoaștem pe Isus trebuie să petrecem timp cu El. Și ca să intrăm în prezența Sa, trebuie să avem neprihănirea Lui, adică să ne cerem iertare când păcătuim, ca să beneficiem de efectele jertfei Lui. Când ajungem să Îl cunoaștem cu adevărat, să înțelegem cât de mult ne iubește, cât este de bun, milos și drept, ne dorim să semănăm cu El și să ascultăm de El. Pe măsură ce Îl cunoaștem mai bine pe Isus înțelegem mai profund cât de mare este dragostea Lui pentru noi și Îl iubim și noi mai mult. Când cunoaștem dimensiunile și profunzimea dragostei Lui ajungem plini de toată plinătatea Lui Dumnezeu (Efeseni 3:19) și știm că suntem pe deplin ai Lui. De aceea când se întâmplă să greșim ca urmare a presiunilor celor din jur, a suferințelor sau problemelor prin care trecem, ne cerem repede iertare și ne dorim să revenim la relația curată cu Domnul nostru.
 
În 1 Ioan capitolul 4, este clar evidențiat faptul că dacă Îl cunoaștem pe Isus, Îl iubim și ne iubim unii pe alții. Și când Îl iubim pe Dumnezeu și ne iubim aproapele suntem liberi de păcat. Când căutăm să creștem în dragostea Lui Dumnezeu devenim tot mai altruiști și păcătuim mai puțin. Iar dacă alegem să facem faptele luminii și să urâm faptele întunericului, devenim tot mai liberi de noi înșine. Ca urmare căutăm să petrecem timp cu copiii Lui Dumnezeu în medii curate spiritual și îi evităm pe cei care trăiesc în păcat și locurile pe care aceștia le preferă.
 
Să ne facem timp să studiem Cuvântul Lui Dumnezeu si să analizăm versetele în contextul în care sunt scrise ca să credem adevărul. Dacă ne bazăm credința doar pe ceea ce auzim sau citim din alte surse, fără să verificăm cu ce spune Biblia, nu  avem o temelie fermă și poate nici nu credem adevărul. Dumnezeu vrea să ne descopere tainele Scripturii tuturor celor care Îl iubim și dorim să ÎL urmăm, dar ca să primim revelația Sa, trebuie să petrecem timp studiind Biblia și căutând prezența Lui. Doar așa putem crede cu adevărat că nu mai suntem sub robia păcatului ci suntem liberi și mântuiți prin neprihănirea Lui Isus. Aleluia! Suntem meniți să creștem tot mai mult în asemănarea cu Domnul nostru. Tatăl ceresc ne vrea liberi ca să facem alegerile corecte și să trăim vieți împlinite prin Isus cel neprihănit. El L-a făcut păcat pe Fiul Lui care n-a cunoscut niciun păcat, ca noi să fim neprihănirea Lui Dumnezeu în Isus Cristos (2 Corinteni 5:21).
 
Mulțumim Doamne pentru iertarea Ta pentru viața nouă pe care o avem în Tine. Pentru că Te iubim putem primi dragostea Ta. Ne-ai dat nașterea din nou prin Duhul Sfânt și pentru ca am murit împreună cu Isus, am fost și înviați împreună cu El și nu mai trăim noi, ci Cristos trăiește prin noi, dacă Îl lăsăm să o facă. De noi depinde să nu mai urmăm conducerea poftelor firii, și să-L lăsăm pe Isus să fie cu adevărat pe tronul inimii noastre.
 
 
Carmen Pușcaș

​Chiar dacă nu ne place să fim descurajați, ne așteptăm să ni se întâmple. Unele persoane au trecut prin atât de multe dezamăgiri încât au ajuns să creadă că este mai ușor să nu se aștepte la nimic bun, ca să nu sufere când lucrurile iau o întorsătură nedorită. Dar Biblia ne învață să ne străduim să semănăm cu Isus Cristos, să urmăm modelul Lui perfect de credință și comportament. Nu citim nicăieri în Biblie că Isus se trezea supărat, că avea o zi proastă sau că se aștepta la tot ce era mai rău. Dacă ar fi fost așa, nu ar fi putut să îi mângâie pe cei întristați, să-i vindece pe bolnavi, să învie morții și nici să dea învățăturile pe care le-a dat. Și nu făcea bine oamenilor doar din când în când, sau când avea zile bune. Oamenii Îl asaltau în continuu, oriunde se afla și Domnul îi ajuta pe toți!

• Matei 4:24 I s-a dus vestea în toată Siria; şi aduceau la El pe toţi cei ce sufereau de felurite boli şi chinuri: pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici şi pe cei slăbănogi, şi El îi vindeca.

 
Cărturarii care au studiat atent cele patru Evanghelii, spun că din cei trei ani și jumătate de slujire ai Domnului avem informații doar despre maxim 50 de zile, dintre care nicio zi nu este prezentată complet de dimineața până seara. Dacă din atât de puține zile aflăm despre atât de multe minuni ale Domnului, oare cât de multe a făcut în total? Mai ales că de multe ori au venit la El mulțimi mari de bolnavi și i-a vindecat pe toți. Adevărul este că viața Lui Isus a fost plină de minuni. Isus nu poate fi descurajat, nici deprimat. El este Dumnezeul oricărei mângâieri și speranțe!
 
Descurajarea este de cele mai multe ori rezultatul așteptărilor noastre nerealiste. Când ne imaginăm că cineva sau ceva trebuie să fie într-un anumit fel, sau că o anumită situație se va rezolva cum ne dorim noi, fără să avem o bază biblică, și fără ca Domnul să ne fi vorbit ceva specific, ne predispunem descurajării. Când ne confruntăm cu realitatea, suntem descurajați. Dar dacă alegem să nu dăm amploare sentimentelor negative, și ne rugăm Domnului să ne arate ce ar trebui să facem, ne putem elibera mai repede de descurajare și învățăm să fim mai realiști pe viitor.
 
De cine depinde cum ne începem ziua? În primul rând de noi. Dacă ne facem planuri rigide, care credem că nu pot fi schimbate, avem parte de multe dezamăgiri. Cei de lângă noi au de asemenea planurile lor, care de cele mai multe ori ne implică și pe noi. Ca urmare, ajungem să facem ce vor ei și prea puțin din ce ne-am planificat noi înșine. Dacă lăsăm acest lucru să ne tulbure, sau să ne enerveze, avem puține șanse să avem o zi bună. Dar dacă alegem să vedem partea bună din ceea ce a intervenit și ne-a schimbat cursul zilei, putem să avem pace în continuare și chiar să facem și ceva din ce ne-am propus. De când ne trezim, să alegem să fim mulțumitori ca să începem ziua plini de speranța și bucuria care vin din credința că Domnul lucrează ceva bun pentru noi. Dacă nu ne așteptăm să ni se întâmple lucruri bune, avem toate șansele să avem parte de lucruri rele. De ce? Pentru că dușmanul abia așteaptă să îi credem minciunile și să fim descurajați, ca să poată aduce în calea noastră lucrurile rele pe care le plănuiește. Din păcate, unii creștini sunt atât de pesimiști, încât diavolul și slujitorii lui își pot lua zile libere în cei privește, pentru că se țin singuri în groapa deznădejdii și a depresiei.
 
Când ne este greu să ne bucurăm, este momentul să ne analizăm inima. De ce suntem triști, ce ne apasă, care este cauza? În ce direcție merge viața noastră? Suntem în continuare în planul Domnului, pe calea îngustă care merge spre cer, sau ne-am abătut de la direcția corectă? Ce zidim pe temelia credinței în Isus? Aur, argint, pietre scumpe, sau lemn, fân, trestie? Dacă avem gânduri și sentimente opuse roadei Duhului Sfânt, știm că nu avem inima curată. Cauza poate fi o motivație greșită sau poate că facem alegeri greșite în ceea ce privește ceea ce citim, ascultăm, vedem sau gândim. În Efeseni 2:2, Satan este numit, „domnul puterii văzduhului”, ceea ce explică de ce are atât de multă influență prin programe de televiziune, Internet, sau media socială cum sunt TikTok, Facebook, Instagram ș.a. Când realizăm că ceea ce urmărim ne poluează inimile, ne ține descurajați și ne face să păcătuim, este timpul să facem „curățenie generală”. Să scoatem din viața noastră tot ce nu este pe placul Domnului. Să nu mai spunem: „Doamne de ce permiți asta în viața mea?” Această întrebare nu ne ajută cu nimic pentru că este greșită în sine. Avem voință liberă și noi de fapt îi permitem răului să intre în viața noastră prin alegerile pe care le facem. Dumnezeu vrea să ne ajute să ne schimbăm și să ne eliberăm de ceea ce ne face rău, dar trebuie să vrem să ne schimbăm și să Îi cerem Domnului ajutorul. Doar atunci Domnul va aprinde focul curățirii și ne va ajuta să ajungem liberi și fericiți.
 
Să ne amintim de cei trei tineri evrei din cartea Daniel, Șadrac, Meșac și Abed-Nego (Daniel 3). Cei trei au refuzat să se închine statuii de aur a împăratului Nebucadnețar, și au ajuns aruncați în cuptorul încins. A oprit Domnul focul? Nu. Împăratul orgolios și nervos a cerut chiar ca focul să fie de șapte ori mai puternic decât era normal. I-a pus pe cei mai voinici soldați ai săi să îi lege pe tineri și să-i arunce în foc, și aceștia au ajuns arși de vii, iar tinerii credincioși Domnului au căzut legați în mijlocul cuptorului. Dar focul nu i-a afectat, ba chiar împăratul i-a văzut plimbându-se liberi de orice legături și nevătămați împreună cu un al patrulea, „şi chipul celui de al patrulea semăna cu al unui fiu de dumnezei!” (Daniel 3:25). Chiar dacă Domnul nu l-a oprit pe Nebucadnețar să îi arunce în cuptorul încins, a fost cu ei în foc, i-a păzit de efectele acestuia și i-a eliberat de legături. Și toți cei prezenți „au văzut că focul n-avusese nicio putere asupra trupului acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei.” (Daniel 3:27) Isus a fost cu ei în foc. La fel face și pentru noi, dacă ne încredem în El și trăim pe placul Lui. Când Dumnezeu este Domn peste viața noastră, este Domn și peste focul prin care trecem și dacă îi permitem, face ce e mai bun pentru noi, indiferent cât de mult încing focul cei care ne vor răul.
 
Focul descoperă adevărata motivație a felului în care trăim. Diavolul știe că la cea mai mică presiune dovedim cât de reală și profundă este credința noastră. Iar dacă încercările ne fac să ne pierdem încrederea că Domnul ne iubește, este cu noi și va face ce este cel mai bine pentru noi, vom ajunge să fim descurajați, nemulțumiți, să ne plângem la infinit de milă și unii pot chiar ajunge să se îndepărteze de Domnul. Dar putem învăța din greșeli, să alegem să credem cu adevărat că Domnul este cu noi în orice foc al vieții și ne ajută să trecem cu bine peste orice încercare.
 
Să nu uităm că de noi depinde să facem alegerile corecte, să căutăm să petrecem cât mai mult timp studiind Cuvântul Lui Dumnezeu, dorind să Îl cunoaștem și să petrecem cât mai mult timp în prezența Lui, ca să ajungem să semănăm tot mai mult cu El. Doar așa vom putea să ne bucurăm zilnic și să trăim viața abundentă pe care dorește Isus s-o trăim (Ioan 10:10b) și să învingem descurajarea cu adevărata încurajare care vine din încrederea totală în Domnul vieții noastre.
 
Iată câteva versete care ne îndeamnă să ne bucurăm. Dacă medităm asupra lor putem să facem alegerile corecte și să fim mai fericiți.
 
Psalmii 2:11 Slujiţi Domnului cu frică şi bucuraţi-vă tremurând.
 
Psalmii 32:11 Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!
 
Psalmii 33:1 Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le şade bine cântarea de laudă.
 
Psalmii 68:4 Cântaţi lui Dumnezeu, lăudaţi Numele Lui! Faceţi drum Celui ce înaintează prin câmpii! Domnul este Numele Lui: bucuraţi-vă înaintea Lui!
 
Psalmii 97:12 Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi măriţi prin laudele voastre sfinţenia Lui!
 
Isaia 44:23 Bucuraţi-vă, ceruri! Căci Domnul a lucrat; răsunaţi de veselie, adâncimi ale pământului! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Şi voi, pădurilor, cu toţi copacii voştri! Căci Domnul a răscumpărat pe Iacov, Şi-a arătat slava în Israel.
 
Isaia 49:13 Bucuraţi-vă, ceruri! Veseleşte-te, pământule! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Căci Domnul mângâie pe poporul Său şi are milă de nenorociţii Lui.
 
Romani 12:12 Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.
 
Filipeni 3:1 Încolo, fraţii mei, bucuraţi-vă în Domnul. Mie nu-mi este greu să vă scriu mereu aceleaşi lucruri, iar vouă vă este de folos.
 
Filipeni 4:4 Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!
 
1 Tesaloniceni 5:16 Bucuraţi-vă întotdeauna.


​
​Carmen Pușcaș