Dacă acest avertisment era pentru creștinii de atunci, după aproximativ 2000 de ani, ar trebui să acordăm mult mai multă atenție mesajelor pe care le auzim și să cercetăm ce duh este în spatele oricărei prorocii sau învățături. Ca să înțelegem ce scria apostolul Ioan, trebuie să știm cui se adresa și ce se petrecea în acele timpuri. Chiar dacă epistola nu începe cu identificarea specifică a bisericii sau a grupului căruia i-a fost adresată inițial, conținutul ne arată că Ioan, condus de Duhul Sfânt, le scria unor creștini practicanți contemporani lui, în primul secol d. Hr. În 1 Ioan 2:26, ne spune și motivul epistolei: „V-am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă rătăcească”. De atunci au fost învățături greșite, date chiar de unii învățători și proroci falși infiltrați în biserici (1 Ioan 2:18-19). Tocmai de aceea apostolul îi avertiza cu privire la duhul lui Anticrist, despre a cărui venire ne-a prevenit și Isus (Matei 24:24, Marcu 13:22). Ce duhuri ni se spune să cercetăm? Contextul ne arată că celebra declarație „crede și nu cerceta” nu este biblică. Dimpotrivă, fiecare creștin trebuie să cerceteze sursa informațiilor, nu doar cele referitoare la credință, ci din orice domeniu. Dumnezeu ne-a dat înțelepciune și cu cât trăim mai aproape de El și Îl rugăm să ne lumineze mintea și capacitatea de înțelegere, cu atât va turna mai mult înțelepciunea Lui în noi (Iacov 1:5-6). Deci să cercetăm ce fel de duh îl conduce pe cel care prorocește, predică sau dă învățătură, pentru că poate fi: Duhul Sfânt, duhul omului sau un duh demonic. Ca să interpretăm corect orice verset biblic, trebuie să-l analizăm în context, pentru că versetele precedente și cele care urmează ne arată cadrul pentru care acel verset este valabil. Ca să nu tragem concluzii greșite și să nu ne formăm doctrine false, concluzia acelui verset trebuie confirmată de încă o secțiune de versete, sau de mai multe, ca să fim siguri că opinia este corectă, cum zice și Isus în Ioan 8:17 „În Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată”, citând Vechiul Testament (Deuteronomul 17:6 și 19:15). Duhul lui Anticrist are un scop precis, și anume să îi facă pe creștini să se îndoiască de adevărul Scripturii și de promisiunile Lui Dumnezeu și să pregătească terenul pentru cel care va fi Anticristul, care va pretinde că este Cristos sau Mesia, pe care continuă să îl aștepte evreii mozaici care L-au respins pe adevăratul Fiu al Lui Dumnezeu. Duhul lui Anticrist neagă faptul că Isus Cristos a fost (și este) adevăratul Mesia și că a venit deja în trup de om ca să ne mântuiască. Pentru ca Isus să poată plăti pentru păcatele noastre, trebuia să aibă natura firească, umană, dar să nu păcătuiască. Diavolul a făcut tot ce a putut (Matei 4:3-11, Luca 4:1-13) ca să-L ispitească și să nu poată împlini planul mântuirii omenirii. Tocmai pentru că nu a păcătuit niciodată, Isus a putut lua toate păcatele omenirii asupra Lui murind în locul nostru. Dar moartea nu l-a putut ține. Pentru că nu a comis niciun păcat, diavolul nu avea nimic în Isus , așa cum a spus chiar Isus în Ioan 14:30, „Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine”) și Duhul Sfânt L-a înviat a treia zi. În 1 Ioan 4:1, „Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi”, suntem îndemnați să cercetăm sursa, adică să primim doar ce vine de la Duhul Sfânt, prin adevărații proroci, nu și ce spun cei falși. Pe ce criterii ne bazăm când cercetăm ce fel de duh este în spatele prorociei, sau al oricărui mesaj care pretinde că este Cuvântul Domnului? Criteriul general valabil este identitatea Lui Isus Cristos. Atunci ca și acum, minciuna cea mai frecventă era că Isus nu era Cristos-ul, Fiul Lui Dumnezeu și că adevăratul Mesia încă nu a venit. Prorocul sau oricine pretinde că este mesagerul Domnului și care nu recunoaște că Isus este Cristos, Fiul Lui Dumnezeu, Salvatorul omenirii, nu trebuie crezut, pentru că sursa cuvintelor lui nu este Duhul Sfânt. Isus rămâne în cel care este al Lui și Duhul Sfânt este martorul înfierii noastre în familia Tatălui ceresc, așa cum spune și versetul următor:
În vremurile în care trăim, este tot mai greu să identificăm dacă știrile sau afirmațiile media sau ale celor din jur sunt adevărate sau false. Cu cât sunt mai mulți oameni care trăiesc pe placul diavolului, fac să crească puterea răului și ca urmare minciuna înlocuiește tot mai mult adevărul și este crezută mai ușor.
Când alegem să Îi mulțumim Domnului pentru toate, indiferent de circumstanțe (Covid 19 sau orice altceva), îi dăm voie roadei Duhului Sfânt să se manifeste prin noi și ne este mai ușor să primim ce are Domnul să ne spună și să identificăm ce vine din altă sursă. Domnul vrea să mulțumim în loc să comentăm, tocmai pentru că mulțumirea este cea mai benefică atitudine a inimii și a minții, prin care Duhul Sfânt este cel mai activ în noi. Să cercetăm tot ce auzim, citim sau vedem și să păstrăm ce este confirmat de Cuvântul Lui Dumnezeu, standardul absolut pentru adevăr. Carmen Pușcaș
1 Comment
 Dacă credem că lipsurile ne fac să ne pierdem pacea, s-ar putea să ne înșelăm, pentru că am putea fi la fel de neliniștiți și îngrijorați și dacă am avea toți banii și toate resursele lumii întregi.
În schimb, am putea avea o pace imensă, indiferent cât de mult sau de puțin avem.
Putem avea „inima tare” dacă ne întărim avându-L pe Domnul în centrul gândurilor și atenției noastre, ca urmare a faptului că„ ne încredem în El”. Ne putem încrede în purtarea de grijă a Domnului, dacă trăim pentru El și suntem responsabili și mulțumitori pentru ceea ce avem. Când facem voia Domnului, ne binecuvântează rodul muncii noastre și se îngrijește de nevoile noastre. Știu din experiență că dacă mă uit la „muntele„ din fața mea, nu mai pot să văd nimic altceva. Dacă permit problemelor să-mi capteze atenția, indiferent de mărimea lor reală, vor deveni munți imenși care mă vor epuiza. De noi depinde să învățăm să ne tratăm problemele în mod corect, mai ales dacă și alții depind de noi. O putem face de pe o poziție de calm și siguranță, știind că nu suntem singuri și că-i putem cere Domnului să ne dea înțelepciunea necesară și să ne conducă în rezolvarea fiecărei situații în parte. Alegerea ne aparține. Ochii Domnului sunt totdeauna peste noi și văd tot ce ni se întâmplă, dar noi alegem dacă ne încredem în El și ne păstrăm „inima tare”. Putem face ceea ce trebuie să facem în această lume, cu pacea și puterea supranaturale pe care le avem în Isus Cristos. Chiar și înainte de a se confrunta cu torturile fizice extreme din partea oamenilor care-l slujeau pe diavolul, Isus și-a păstrat pacea. Și când atârna pe cruce, a ales să-l ajute pe tâlharul de lângă El, a rezolvat problema îngrijirii mamei Lui, care rămânea fără sprijinul Lui, într-o lume în care femeile aveau nevoie de un bărbat să le câștige existența. Ne-a ajutat pe noi toți, și-a dat viața pentru noi și s-a rugat „Tată iartă-i că nu știu ce fac.” Isus nu s-a rugat doar pentru cei care i-au greșit, ci pentru toți oamenii, inclusiv pentru noi. Isus nu și-a pierdut pacea nici când trupul lui a fost bătut crunt și zdrobit până la moarte. Chiar și atunci când păcatele noastre L-au separat de Tatăl Său, chiar dacă a suferit cumplit, Isus nu a disperat. El a mers până la capăt și a biruit păcatul și moartea. Dacă tristețea i-ar fi copleșit inima, nu ar fi putut să facă tot ce a făcut pentru noi, dar Isus a ales să-și păstreze pacea, l-a biruit pe diavol și i-a luat „cheile morții și ale locuinței morților”. Isus ne-a arătat calea pe care s-o urmăm și L-a trimis pe Duhul Sfânt ca să fie cu fiecare dintre noi. Dumnezeu este mai aproape decât propria noastră suflare, pentru cei care suntem născuți din nou. Domnul se bucură să ne fie Dumnezeu și noi să Îi fim fii și fiice. De aceea ne-a creat! Noi nu trebuie să fim Dumnezeu, pentru că El este și doar El are toată înțelepciunea, toată cunoașterea și toate resursele de care avem nevoie atât fizic (inclusiv mental) ci și spiritual, pentru că este „El Shaddai”. Cu mulți ani în urmă, mi s-a spus că unul dintre numele Lui Dumnezeu este „El Shaddai”, Dumnezeul Atotputernic, de la care avem „Totul”. Când am întrebat în ce sens avem Totul, mi s-a spus că așa cum copilul nenăscut este complet dependent de mama sa prin cordonul ombilical, care este sursa pentru toate nevoile vieții copilului, tot așa primim și noi tot ce avem nevoie de la Domnul dacă ne încredem în El.
Să privim contextul în care a spus Isus aceste cuvinte:
Același Isus care a fost născut Emanuel, a plecat la Tatăl, dar nu ne-a lăsat singuri. Ne-a trimis Prezența Lui, pentru ca toți să Îl putem avea cu noi, în același timp. Când Isus era în trup fizic, nu putea fi prezent decât într-un singur loc la un moment dat, dar prin plecarea Lui a făcut posibil acest lucru. Ne putem închide ochii și să-i simțim prezența. Nu suntem singuri niciodată. Ucenicii au devenit apostoli. Toți au ajuns martiri, cu excepția unuia pe care n-au reușit să îl ucidă. Apostolii și cei din biserica primară au trecut prin necazuri și suferințe mari și chiar persecuții. Dar au ales să rămână fermi în credință, așa cum citim și în versetul următor.
Pavel și Sila au fost bătuți la sânge pe nedrept, aruncați în închisoare, cu picioarele în butuci. Cu toate acestea au ales să cânte laude la adresa Domnului. Și știm ce a urmat.
Când au ales să-L laude pe Domnul, chiar în circumstanțe teribile, Dumnezeu nu doar că a răspuns intervenind în ajutorul lor, dar i-a și folosit în întoarcerea temnicerului și a familiei lui la Cristos, precum și spre binele multora dintre cei închiși. Când cei trei tineri evrei au fost aruncați în cuptorul încins, în cartea Daniel, cel care a poruncit pedeapsa lor, a văzut în foc patru persoane în loc de trei, dintre care unul semăna cu Fiul Lui Dumnezeu. Iar când focul nu le-a făcut niciun rău, au fost eliberați și nici măcar nu miroseau a fum și singurul lucru care s-a schimbat era că nu mai aveau funiile cu care erau legați. Dacă ne păstrăm inimile tari prin credința în Domnul, ne încredem în El și alegem să Îl lăudăm indiferent cât de panicați sau disperați sunt cei din jurul nostru, putem avea pace. Și nu orice pace, ci pace supranaturală, „care întrece orice pricepere” și puterea supranaturală. Putem trece peste toate având bucurie, pace și toată puterea de care avem nevoie, dacă suntem cu adevărat urmașii Lui Cristos. Cealaltă opțiune este să lăsăm problemele să ne consume și să cădem în groapa disperării celor din jur sau chiar s-o săpăm pe a noastră și să-i facem pe ceilalți să ni se alăture. Îți mulțumesc Doamne că ești Dumnezeul nostru și noi suntem copiii Tăi. Îți mulțumim că Te îngrijești de nevoile noastre fizice și spirituale. Îți mulțumim Doamne pentru mila, harul, puterea și bucuria Ta. Eli Cockrell |
AutoriDe-a lungul deceniilor vieții de credință, ambii autori ai articolelor și blog-urilor de pe acest site, am studiat Scriptura și am căutat să creștem tot mai mult pe calea Domnului Isus. Arhiva
November 2025
|
RSS Feed