DACĂ NE-AM NĂSCUT DIN NOU PRIN DUHUL SFÂNT SĂ FACEM TOTUL PRIN EL
Cei ce sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul. - Galateni 5:24-25
Este vorba despre o răstignire metaforică. Ceva viu, dacă nu este hrănit și hidratat, moare. Cum putem să nu mai hrănim natura firească? Nu este neapărat foarte complicat, dar nici nu este ușor de făcut, dacă nu suntem convinși că asta vrem. Când firea ne îndeamnă să ne enervăm, pentru că nu ne convine ceva, n-o vom hrăni dacă alegem să ne păstrăm calmul, cerând ajutorul Duhului Sfânt: „Te rog Duhule Sfânt, ajută-mă să nu mă enervez. Ajută-mă să-mi păstrez calmul, pentru că vreau să-L glorific pe Domnul în tot ceea ce fac și să fiu un bun exemplu. Amin.” Cu cât vom alege mai des să ne păstrăm calmul în situații dificile, ne va fi tot mai ușor să o facem.
De asemenea, când greșim ceva, în loc să ne auto-criticăm și să ne supărăm, să alegem să Îi mulțumim Domnului că ne va ajuta să corectăm ce am greșit și să facem mai bine data viitoare. Cu alte cuvinte, nu ne hrănim firea, dacă încetăm să ne comportăm așa cum ne îndeamnă aceasta și cum eram obișnuiți să facem și ne înlocuim comportamentul greșit, cu ceea ce spune Biblia că trebuie să facem. Cu cât urmăm mai îndeaproape îndemnurile Duhului Sfânt, vom trăi tot mai mult prin puterea Lui și ca urmare ne vom enerva tot mai puțin și ne vom calma tot mai repede; ne vom simți tot mai rar jigniți sau răniți și va dura tot mai puțin până când îi vom ierta pe cei care ne-au greșit. Procedând astfel, ne vom păstra tot mai ușor pacea și calmul, care vin din prezența Duhului Sfânt.
PRIN NAȘTEREA DIN NOU AM DEVENIT UN SINGUR DUH CU ISUS
Dar cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El. - 1 Corinteni 6:17
Din momentul nașterii din nou, duhul nostru este transformat prin unirea cu Duhul Sfânt. În duh, suntem uniți cu Isus. În duh suntem perfecți așa cum este Duhul Sfânt.
Din Efeseni 5:30, aflăm că: „... noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui”. Fiecare creștin este mădular în trupul Lui Cristos (1 Corinteni/1 Cor. 12:27) și toți împreună formăm Biserica care este trupul Lui Isus. De aceea există această unitate specială dintre creștini. De-a lungul anilor am găzduit mulți misionari din alte țări și am întâlnit creștini de multe naționalități, în călătoriile misionare și nu numai. Imediat s-a creat o legătură de frăție între noi, tocmai pentru că Isus ne unește și ne face să funcționăm unitar, în trupul Lui.
Pentru că suntem una în Duh cu Domnul, înseamnă că ne dorim ce Își dorește El, căutăm sfințirea și neprihănirea, vrem să-L slăvim prin tot ce facem și să semănăm tot mai mult cu El. În duhul născut din nou, avem roada Duhului Sfânt, și pe măsură ce Îl iubim tot mai mult și creștem în cunoașterea Cuvântului Lui, atributele Duhului Sfânt devin tot mai mult natura noastră. Acesta este scopul vieții noastre pe acest Pământ: Să devenim tot mai mult asemeni Domnului nostru, să-i ajutăm pe cât mai mulți să-L cunoască și să fie mântuiți, iar la final, să ne petrecem veșnicia cu El.
ÎN CRISTOS AM DEVENIT O FĂPTURĂ NOUĂ
Căci, dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi. - 2 Corinteni 5:17
Pentru a putea fi în Cristos și una cu El, trebuie să fim născuți din nou, prin Duhul Sfânt, prin credința în Isus ca Domn și Mântuitor. Dar prin această nouă naștere nu suntem complet transformați, numai duhul nostru devine o creație nouă.
Duhul nostru sau „omul inimii” este complet nou. Vechea natură păcătoasă din duhul nostru a fost înlocuită cu natura Lui Dumnezeu, care este neprihănită sau pură, fără păcat. În duh suntem curați și adevărul Lui Dumnezeu a luat locul păcatului și minciunilor celui rău. Dar noi trebuie să ne schimbăm mintea, ca să nu mai gândim după modelul lumii ci după modelul Lui Dumnezeu, prin studiul, memorarea și aplicarea Cuvântului Lui Dumnezeu în viața noastră de zi cu zi. Este nevoie de timp pentru a înlocui vechile moduri de a face lucrurile și de a percepe viața, cu adevărul Lui Dumnezeu, dar cu cât progresăm mai mult, cu atât mai puțin dorim să păcătuim, devenim mai calmi, mai iertători și iubitori. Cu alte cuvinte, devenim tot mai mult ceea ce Dumnezeu ne-a creat să fim. Dumnezeu este dragoste și noi am fost creați după chipul și asemănarea Sa, tocmai ca să putem fi dragoste, ca și El. Prin Duhul Sfânt am primit o viață nouă în noi și trebuie să o lăsăm să strălucească prin noi, prin felul în care gândim, simțim, vorbim și acționăm.
PRIN ÎNVIEREA LUI ISUS AM FOST NĂSCUȚI DIN NOU ȘI MOȘTENIM CERUL
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea Lui Isus Cristos din morţi, la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi. - 1 Petru 1:3-4
Pentru că Isus a înviat din morți, după ce a plătit cu moartea pentru păcatele noastre, și noi prin El, am fost născuți din nou, devenind perfecți în duh. Doar prin această naștere putem moșteni cerul. În Isus, avem o speranță vie, reală, pe care putem conta și o moștenire nealterabilă și pură, a cărei valoare nu scade și nici nu dispare cu trecerea timpului. Aceasta este viața veșnică primită prin jertfa Lui Isus Cristos.
Slavă Ție Doamne Tată, pentru îndurarea și dragostea Ta! Tu ne-ai ales și ne-ai transformat prin nașterea din nou, prin Duhul Sfânt, ca să putem fi copiii Tăi pentru totdeauna!
Raiul este locul perfect al creației Lui Dumnezeu, unde nu a existat niciodată niciun păcat, care să-l degradeze sau să-i reducă din valoare. În Rai totul este minunat, sfânt și pur, exact așa cum este Dumnezeu, și acolo vom ajunge toți cei născuți din nou care trăim până la capăt pentru Domnul, în ascultare de Cuvântul Lui.