Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale. Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta... Evrei 4:9-11a Mântuirea pe care o primim prin Isus Cristos înseamnă mult mai mult decât viața veșnică. Isus vrea să Îi dăm Lui poverile, grijile, temerile, nevoile noastre și să ne dea în schimb odihna Sa, așa cum citim în Matei 11:28-29, „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.”
Domnul vrea să alegem să intrăm în odihna Lui. Noi trebuie să dorim să lăsăm totul la picioarele Lui și să ne relaxăm având încredere că ne poartă de grijă. Când alegem să-L lăudăm pe Domnul, să Îi multumim pentru cine este și ce a făcut pentru noi, putem intra în prezența Lui și să ne umplem de Duhul Sfânt. Avem zilnic nevoie să ne reumplem, pentru că provocările vieții de zi cu zi ne golesc și ajungem epuizați dacă nu suntem atenți. Iar un creștin epuizat este vulnerabil, irascibil și face față cu greu ispitelor. Vă sună familiar? Noi suntem cei care limităm prezența și puterea Duhului Sfânt în noi. Tatăl ceresc ne umple cu atât cât Îi permitem să toarne în noi. Cu cât foamea noastră de Domnul este mai mare și căutăm mai mult părtășia cu El, cu atât primim mai mult. Împăratul David a înțeles importanța timpului petrecut în prezența Domnului așa cum arăta și în Psalmul 16:11b, „înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice, în dreapta Ta”. Bucuria care ne umple inimile când petrecem timp cu Domnul ne transformă și este cu atât mai mare cu cât înțelegem mai profund ce avem în Isus. Aceasta este bucuria mântuirii, a apartenenței la familia cerească, prin care nu ne mai îndoim de dragostea Lui Dumnezeu, de faptul că este în noi permanent, indiferent prin ce trecem și că face tot ce este nevoie ca să putem deveni ce ne-a creat să fim. Domnul are cele mai minunate binecuvântări pregătite pentru noi și planul Lui este cel mai perfect pentru fiecare în parte, din toate punctele de vedere. Dar ca să intrăm în odihna lui Dumnezeu, trebuie să renunțăm să ne zbatem să rezolvăm totul singuri și să-L rugăm să ne ajute în ce avem de făcut. Dacă urmăm conducerea Duhului Sfânt, învățând să ascultăm de vocea Lui, împlinind ce ne spune, vom putea intra în posesia a tot ceea ce are Domnul mai bun pentru noi. Uneori, concediul mult visat poate ajunge să fie un calvar, dar concediul pe care îl putem avea intrând în odihna Domnului ne relaxează, ne eliberează de poveri, temeri, frustrări, stres și de oboseală fizică. Încrederea că Tatăl ceresc face totul spre binele nostru maxim, ne dă pace și ne ajută să intrăm în adevărata odihnă. Putem avea o viață împlinită și fructuoasă dacă Isus ne este cu adevărat Domn și suntem convinși că ne iubește și că nu ne lasă și nu ne părăsește niciodată! Ne putem odihni când știm că Universul funcționează foarte bine fără ajutorul nostru, că nu trebuie să ne pierdem pacea îngrijorându-ne de ce va fi și ce va urma pe plan mondial sau local. Dimpotrivă, dacă petrecem zilnic timp cu Domnul, putem să ne încredem tot mai mult în protecția, ajutorul și dragostea Lui și astfel ne vom putea păstra pacea, vom dormi mai bine și vom fi mult mai odihniți atât fizic cât și sufletește. Să intrăm și să rămânem în odihna Domnului nostru! Carmen Pușcaș
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
AutoriDe-a lungul deceniilor vieții de credință, ambii autori ai articolelor și blog-urilor de pe acest site, am studiat Scriptura și am căutat să creștem tot mai mult pe calea Domnului Isus. Arhiva
August 2024
|